Cantarul: cel mai mare mincinos!

Cantarul: cel mai mare mincinos!

Ioana Petric
Dieta

Daca ar fi fost sa intru in rand cu lumea si sa imi actualizez statusul pe Facebook, cu siguranta ar fi aratat in felul urmator: in a relationship with “cantarul meu”. Ca noroc ca nu am facut asta, pentru ca in ciuda faptului ca ne trezem si adormeam impreuna, relatia noastra nu a functionat prea mult timp. De ce? Pentru ca intr-o zi, cu stupoare, mi-am dat seama ca ma minte. Prin urmare, ne-am despartit un an de zile. Ulterior, m-am decis sa ii mai dau o sansa, ca deh…asa e in viata, doar ca acum stiu exact cu cine am de-a face si la ce sa ma astept. Singura faza e ca lucrurile s-au racit si nu mai pot fi la fel, dar “mai rarut ca-i mai dragut” se pare ca totusi functioneaza pentru noi.

Si pentru ca vreau sa va scutesc de un chin si sa va ajut sa nu traiti aceleasi dezamagiri pe care le-am trait si eu, iata cele mai frecvente doua minciuni pe care vi le spune cantarul. (da! si al vostru minte! cred ca e ceva genetic…)

 

"Draga mea, it’s not me, it’s you. Ai mai pus doua kilograme peste noapte!"

Asta nu o sa se intample niciodata! Ati auzit? NICI-O-DA-TA! Bine…poate doar in situatia exceptionala in care cu o seara inainte ati halit pe nerasuflate 2 pizza, o portie de cartofi prajiti, 5 carnati, 2 eclere si 5 tablete de ciocolata. Ceea ce, fie vorba intre noi, este foarte putin probabil. Unde mai pui, ca dezastrul ar fi definitv si vizibil abia peste cateva zile, nu peste cateva ore.  

Deci, stiu ca doare, dar acceptati ca si cantarul vostru, in care v-ati pus toata increderea si care va indica fiecare gram cu precizie elvetiana, o mai da in bara.

Daca va cantariti in fiecare zi si diferentele va sperie, nu inseamna ca v-ati ingrasat, de cele mai multe ori problemele sunt altele: ori ati consumat prea multa sare cu o zi inainte si ati retinut apa, ori va apropiati de perioada aia nenorocita a lunii, ori v-ati cantarit imediat dupa dus, ori diferentele sunt date de ora la care v-ati cantarit si de outfit-ul pe care l-ati ales cand ati facut-o.

Concluzia? Chiar daca e tentant, nu va cantariti in fiecare zi. Alegeti o zi a saptamanii, de preferinta vineri (nu de alta, dar in weekend e foarte posibil sa existe tentatii care sa traga la cantar) si tineti-va cu sfintenie de ea. Pentru un rezultat cat mai relevant, cantariti-va la prima ora a diminetii, dezbracate, pe stomacul gol si dupa sfantul pipi. Mare atentie, cantarul sa fie pe o suprafata dreapta si tare.  Abia acum, daca acul indica o valoare care va inmoaie genunchii, inseamna ca e motiv de ingrijorare si ca trebuie luate masuri.

 

 

Ma dezamagesti! Zi de zi la sala si niciun rezultat! 

 

Din proprie experienta va spun ca atunci cand te apuci de sport, cel putin o perioada, valoarea indicata de cantar este absolut irelevanta. Nu de alta, dar compozitia corpului se schimba. Pierdem din sunculita si punem masa musculara, asa ca in ciuda faptului ca aratam si ne simtim mai bine, e posibil ca acul cantarului sa ramana neclintit, sau chiar sa arate ceva in plus. Cum e posibil? Un kilogram de grasime nu este egal cu un kilogram de muschi? Ei bine, raspunsul este da si nu. Chiar daca au aceeasi greutate, densitatea difera. Deci daca inlocuim un kilogram de grasime (care are densitate mica  si volum mare) cu un kilogram de masa musculara( care are densitate mare si volum mic), automat vom arata mai slabe. Asa se explica faptul ca e posibil sa arati mai bine la 60 de kilograme decat la 56. Abia dupa ce ajungem in perioada de mentinere, cand ne propunem doar sa mentinem rezultatele si nu sa adaugam masa musculara, cantarirea devine relevanta.

Concluzia? Un kilogram in plus dupa o luna de antrenament si alimentaie ca la carte nu trebuie sa va debusoleze. Nu e ceea ce pare, deci nu va dati batute. Rezultatele se vor vedea si se vor simti pe haine!

Sper ca v-am fost de folos si ca nu va veti mai lasa inselate. Pana la urma, e baiat bun, daca stii cum sa il iei.

S-ar putea sa-ti placa si:

10 obiceiuri care iti mentin silueta

Dieta ochiometrica: farfuria perfecta pentru o dieta echilibrata

 

 

 

What's Hot

Galerie Articole