Han Solo revine!

Han Solo revine!

simona
Timp liber

S-a desemnat actorul pentru rolul tânărului  Han Solo din Star Wars: Alden Ehrenreich. Următorul Star Wars, care a fost anunțat anul trecut și care se va lansa de abia în 2018, și-a ales noua distribuție. Alden este un actor american tânăr a cărui carieră este la început. Primele roluri le-a avut în două producții independente ale lui Francis Coppola și după 4 ani a primit și primul rol mai mare în Beautiful Creatures. Iar acum, a reușit să câștige audiția față de alți 3000 de actori prezenți printre care și cunoscuții colegi de breaslă Scot Eastwood, Dave Franco, Ed Westwick, Milles Teller  și Ansel Elgort. Regizorul Chriss Miller a declarat că a fost cea mai grea audiție din cariera sa și că aproape renunțase să-l mai aștepte pe cel potrivit pentru rolul lui Solo.

Ford si Ehrenreich

Ne bucurăm că l-a găsit, de abia așteptăm să vedem cum va fi noul Star Wars, dar ce vreau să iti arăt acum, este o secvență din emisiunea lui Conan, un pamflet despre audiția grea și despre care s-au făcut o grămadă de speculații cu privire la cel ales.Unii dintre cei mai mari comedianți, alături de Jodie Foster, 50 Cent și Jeff Goldum au dat și ei probă pentru rolul lui Han Solo!

https://youtu.be/UUX_Vv6Rpvs

What's Hot

Galerie Articole