Nu, nu ma vei infrange! 2

Nu, nu ma vei infrange! 2

Dragoste

Prima bătaie soră cu moartea, sau cât de repede devine un vis, un coşmar

Fiecare femeie îşi aminteşte cu plăcere şi cu nostalgie de ziua nunţii ei. Şi eu îmi amintesc ziua aceea, mereu. Din păcate.

Hotărâsem să sărbătorim acasă, în cerc mic, că doar eram trecuți de 40 de ani, amândoi. Copiii, socrii, fosta lui nevastă cu partenerul actual (propunerea mea, naiva de mine), un cuplu de prieteni de-ai lui, precum şi un prieten mai vechi, tot de-al lui, pe care nu-l văzuse de mulţi ani. Din partea mea, părinții şi bunicii, privind probabil, din cer, către noi. Încă nu apucasem să îmi fac prieteni "în ţara lui" şi la vremea respectivă nici nu bănuiam cât de brutal mă va izola social, cu timpul.

Având o uşoară tendinţă spre perfecţionism şi propunându-mi să le servesc un meniu românesc care să îmi facă cinste, m-am bucurat oarecum că soţul meu dispăruse pentru câteva ore, convinsă fiind că o fi la frizer sau o fi pregătind vreo surpriză tradiţională. După câteva zile am aflat unde îşi petrecuse orele dinaintea cununiei noastre: la bar. Acum, nu că nu-mi dădusem seama dinainte, după cum mirosise când se întorsese acasă.

Seara mai rămăsesem doar noi şi cuplul de prieteni, iar eu speram că îşi vor lua curând la revedere. Mă aflam deja în faza în care eu eram singura cu mintea clară, situație care de fiecare dată îmi dă un sentiment de disconfort profund.

Şi tocmai când speram că scăpasem, vine dama cu propunerea să ieşim în oraş. Eu mi-am privit, zâmbind, soțul, amuzată de hilaritatea propunerii ei şi convinsă fiind că soţul meu gândeşte la fel. Care soţ s-a arătat entuziasmat si l-am luat imediat deoparte.

"Sper că glumeşti, este seara nunții noastre, unde vrei să mai mergi, acum?"

"Hai, nu fi bătrână înainte de vreme! Ți-am spus că ai trăit prea mulţi ani, singură, în Germania. Ai uitat să trăieşti! Mergem într-un bar, cu muzică de pian, live, stăm o oră şi ne întoarcem!"

Mi-am dat seama că nu avea sens să mă opun, trebuia să îmi las copilul de 12 ani (pentru prima oară) singur şi să îi însoţesc.

Din ora în barul cu pianul s-a făcut înca una, în alt bar şi încă altele, în alte baruri. Dispoziţia mea scădea cu fiecare minut, mă gândeam neîncetat la copilul meu, singur acasă şi mă întrebam, obsesiv, privindu-i, "ce dracu' caut aici?"

bar-blogcanneryrow.wordpress.com

Trebuie să spun că pe vremea aceea nu eram decât de câteva luni în Scandinavia şi mă aflam în plin "şoc cultural" din care însă nu mi-am revenit nici acum, după cinci ani. Nici acum nu îmi plac glumele lor cu tentă sexuală şi nici "cultura băutului", de la 14 ani. Singura diferenţă este, că acum nu mă mai şochează nimic. În 15 ani de Germania nu am văzut ce văd aici. Poate în Germania am dus o viaţă în care mi-am putut permite să mă țin departe de depravare şi dezmăţ, ridicate la rangul de normalitate iar aici sunt confruntată brutal cu ele, din cauza stilului de viaţă al soţului meu. Nu îmi permit să judec pe nimeni, nu mă interesează după ce norme se gândeşte cineva să îşi trăiască viaţa, nu îmi pot alege colegii de serviciu, însă pe plan privat mi-a fost întotdeauna important să am libertatea de a alege cu cine am de-a face.

Oricum, în seara aceea am rămas de câteva ori cu gura căscată. Nu mai văzusem aşa ceva, atâtea femei ieftine, aruncându-se la gâtul bărbaţilor, dansând pe mese, ridicându-şi bluzele şi dezgolindu-şi sânii.

dw-Forum HardWare.fr

Oripilată, scârbită, de-a dreptul speriată, l-am implorat pe soţul meu să mergem acasă. Bineînţeles, fără succes. Mi-am atins limita în momentul în care soţul meu dansa pe o masă cu o femeie, care dintr-o dată a început să îl mângâie, el m-a privit, i-a şoptit ceva şi au început amândoi să râdă.

Am simțit cum parcă cineva mă strângea de gât şi nu îmi mai ajungea aerul să respir. M-am grăbit să ies afară, lacrimile au început să îmi curgă pe obraji, am încercat să mă liniştesc, convinsă fiind că soţul meu îmi va observa lipsa şi va veni imediat după mine. După câteva momente, văzând că nimic nu se întâmplă, am mai aruncat o privire în bar, destul ca să văd că soţul meu dansa încă, pe masă, lipit de femeia aceea. Nici nu observase că dispărusem.

Lecţia acelei seri: încearcă să ai întotdeauna la tine bani, telefonul, cheile de la maşină.

M-am uitat buimacă în jurul meu, fără să ştiu unde mă aflu, fără să ştiu încotro să o apuc, însă mânată de gândul de a mă îndepărta de locul acela şi de a ajunge la copilul meu.

Nu mai ştiu câtă vreme am rătăcit aiurea, până am ajuns la o staţie de autobuz, unde am descoperit uşurată că încă mai circulau ultimele curse. Am urcat în primul autobuz şi am încercat să-i explic şoferului, în germană şi în engleză, unde trebuia să ajung. Din fericire, primele cuvinte pe care le-am învăţat în limba lui au fost "dreapta şi stânga", aşa că, cu mult noroc, m-am aflat într-un târziu, îngheţată de frig, în ultimul autobuz care mergea spre casă. Am bătut în geamul copilului care mi-a deschis usa buimac şi l-am întrebat dacă pot dormi la el în pat. M-am ghemuit lângă el şi i-am îmbrăţişat strâns corpul cald. Eram convinsă că soțul meu va veni curând şi îşi va cere iertare, doar zisese de atâtea ori, că de aceea se îndrăgostise de mine şi insistase mai mult de un an până am acceptat să îl întâlnesc, pentru că "eram diferită de ele".

În acel moment nu ştiam încă de câte ori şi cât de brutal aveam să plătesc "calitatea de a fi altfel".

Şi, într-adevăr, după circa o jumătate de oră, un taxi a oprit în faţa casei iar eu abia aşteptam să ne cădem în braţe, după ce îşi cerea iertare. Ei bine, ce a urmat a fost "puţin" altfel: soțul meu a intrat în camera copilului meu, care din fericire adormise din nou,  orbit de furie, m-a smuls de păr din pat şi m-a tras pe jos, până afară, pe terasā. Acolo a început să mă lovească cu pumnii, cu picioarele, cu o brutalitate de care nu îl crezusem în stare. Pur şi simplu nu înceta să lovească, în timp ce urla ca ieşit din minţi.

"M-ai făcut de ruşine în faţa prietenilor mei, eşti o proastă şi o sălbatică care habar nu are ce este viaţa, eşti plictisitoare şi te porți ca o bătrână de 100 de ani, ia-ţi copilul şi dispari de unde ai venit, în lumea ta plină cu cărţi, că nu te place şi nu te vrea nimeni."

În timp ce încercam să îmi feresc măcar capul de loviturile lui, mă îndoiam de dureri de stomac şi singurul lucru care îmi mai trecea prin cap era "Asta a fost. Mă va omorî. Copilul meu, ce se va alege de copilul meu..."

violence-News

Ca de fiecare dată de atunci, la fel de brusc cum începe să lovească, atât de brusc se şi opreşte, ca şi când i se apasă un comutator, în cap.

Conştient de ce făcuse, a căzut în genunchi lângă mine, a început să plângă în hohote, să mă mângâie şi să mă sărute peste tot.

"Ce-am făcut, iubita mea? Nu am vrut, nu am vrut să îţi fac rău, te iubesc mai mult decât orice altceva pe lume, tu eşti cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţa mea, tu eşti perfectă, eşti frumoasă şi bună şi deşteaptă, dar nu trebuie să mă mai provoci aşa, când ştii cât te iubesc."

Din orele care au urmat îmi mai amintesc doar că le-am petrecut într-o stare de amorţeală totală, un fel de paralizie mentală, ca şi când mintea îmi îngheţase şi încerca să nu realizeze ce se întâmplase, un soi de şoc care te întepeneşte, pentru că efectiv te auto-protejezi, nu vrei să conştientizezi ce ţi s-a întâmplat.

M-aş fi ascuns, ca un animal care îşi linge rănile, dar ştiam că am un copil care vede şi eventual întreabă, aşa că am ştiut că va trebui să mă privesc în oglindă, înainte să se trezească. Îmi cam imaginam cum arăt, întregul meu corp semnaliza doar un lucru: "durere". În suflet murisem, oarecum, oricum.

M-am speriat, văzându-mi faţa în oglindă. Am încremenit şi m-am gândit: "nici un machiaj nu poate face o minune, acum."

În timp, am renunţat să îmi ascund vânătăile, când nu sunt la serviciu. Din contră, le "port" ostentativ. Pentru toți cei care ştiu şi nu zic nimic. Dedic toate vânătăile mele familiei lui, în special mamei lui, tuturor vecinilor şi aşa-zişilor prieteni.

Soțul meu fusese la brutărie şi adusese pâine proaspătă, aranja masa, fluierând vesel.

cofee-wallpaperfolder.com

"Vrei o cafea, iubita mea?"

La momentul respectiv, eram convinsă că fusese un episod unic, nefericit.

De fapt, acum începea viaţa mea, cu el.

 

 

 

What's Hot

Galerie Articole